|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ojos del Salado - 6893m.
-
Data: 28 decembrie 2008;
-
Echipa: Crina Coco Popescu, Radu Teodorescu, Daniela Teodor, Valeriu Penes, Calin Tunea, Ovidiu Popescu;
-
Ruta: pe partea chiliana;
-
Timp de parcurgere: de la Coppiapo si retur – 9 zile,11 ore in ziua de varf, de la, si la Tejos;
-
Coordonate: Anzii Cordilieri, in desertul Atacama in Chile la granita cu Argentina,
27º06'34.6"S 68º32'32.1"W;
-
Comparativ: cel mai inalt vulcan din lume, implicit cel mai inalt din America de Sud, cel mai inalt munte din Chile, al doilea munte ,ca inaltime, din America de Sud, dupa Aconcagua;
-
Statistic: pentru mine al doilea varf din Circuitul Seven Volcanoes fiind cea mai tanara alpinista din lume pe acest varf.
Din Santiago de Chile am mers cu masina 1000km, in 2 zile, pana in Coppiapo de unde ne-am luat apa si mancare; am luat si permisele de varf pentru Ojos del Salado de la Aventurismo – administratorii parcului national, dupa care am plecat mai departe inca vreo 80km prin desert pana la refugiul Laguna Rosa – 3400m (am ajuns acolo pe la 2 dimineata). A doua zi am alergat pe langa Laguna Rosa pentru aclimatizare. Aici am vazut (unii dintre noi pentru prima data) lame, pasari flamingo si campuri de sare in desert. Urmatoarea zi am plecat catre refugiul Claudio Lucero, la vreo 300km distanta, pe drumul care face legatura dintre Chile si Argentina prin pasul San Francisco, aflat pe Langa Laguna Verde, la aproximativ 4500m altitudine. Acolo am ramas 2 zile si 2 nopti.Refugiul e o casuta in toata regula, la aproximativ 1 km de sosea, in directia Camp Atacama. Dupa ce am ajuns am mers intr-o tura de aclimatizare pana baza unui deal care noua ni se parea foarte aproape, dar, in realitate, am facut ceva mai mult de 5 ore pana la el. Urmatoarea zi am facut tot aclimatizare – alergat. Pe 22 decembrie am plecat de la 4500m catre tabara de baza. Drumul a fost lung de vreo 22 km, in care am impins masina de cateva ori si de alte catevaori ne-am dat jos din masina si am mers pe langa ea. In dupa-amiaza aceea am urcat inca jumatate din drumul pana la refugiul Tejos si am coborat(ca sa dormim bine noaptea). Drumul era de masina, cu bolovani mari pe margine, iar printer ei era grohotis.
Am facut aclimatizare pana de Craciun, cand am mers la refugiul Tejos (drumul de masina continua pana la refugiu, dar am ales sa mergem pe jos ca sa nu urcam prea repede la altitudine, refugiul fiind la 5600m). Refugiul e format din doua containere lipite in forma de L, cu 6 paturi in unul dintre ele si cu un fel de living si bucatarie in celalalt. Era apa destula, ori topind penitents(bucati de gheata), ori sapand in nisip acolo unde curgea putina apa(care venea tot din penitentes topiti de soare). Pe 28 dimineata devreme, pe la 4 dimineata, am plecat spre varf: eu, Radu si Daniela.Am mers pe panta lina pe grohotis vreo 2 ore si jumatate (timp in care Daniela s-a intors inapoi la refugiu) apoi panta s-a inasprit pana a devenit foarte abrupta. Dupa ce s-a luminat am vazut ca am mers paralel cu ghetarul tot drumul de cand am plecat de la refugiu si ca urmeaza sa traversam pe partea cealalta a ghetarului la capatul acestuia. Dupa vreo 6 ore de cand am plecat de la refugiul Tejos am ajuns in crater de unde vedeam un perete mare de stanca in fata. Radu a zis ca se intoarce; dupa ce i-am spus ca eu nu vreau sa cobor, ca ma simt in stare sa urc pe varf mi-a dat statia radio si mi-a urat bafta. Am mai mers inca vreo ora prin crater si am ajuns la baza celor 2-3 lungimi de catarat. Erau corzi fixe pe portiunea de catarat(pareau abia puse). Dupa catarat a a urmat inca un sfert de ora de mers pe o creasta ascutita (muchia craterului) pana pe varf. Am coborat inapoi direct in tabara de baza, unde ma asteptau ceilalti coechipieri. Ne-am bucurat impreuna, ne-am strans lucrurile si am plecat inapoi catre Coppiapo – Santiago de Chile.
|
|
|
|
